Dan Tudorache - Primar

Mărţişorul 

Martisorul, denumit "funia zilelor, saptamînilor si lunilor anului, adunate într-un snur bicolor", face parte din larga categorie a talismanelor daruite de 1 martie. Sapaturile arheologice au scos la iveala obiecte cu o vechime de mii de ani care pot fi considerate martisoare.Ele au forma unor mici pietre de rîu vopsite în alb si rosu, însirate pe ata, pentru a fi purtate la gît. Speculînd asupra semnificatiei culorilor, se poate spune ca rosul, dat de foc, sînge si soare, este atribuit vitalitatii femeii, iar albul, conferit de limpezimea apelor, este specific întelepciunii barbatului. Astfel, snurul martisorului exprima împletirea inseparabila a celor doua principii. Culorile alb si rosu au ramas pîna în zilele noastre ca simbol al sexelor, ele fiind regasite si în decorarea bradului de nunta si înmormîntare.Raspîndit în toate provinciile tarii, martisorul este pomenit pentru prima data de Iordache Golescu, iar folcloristul Simion Florea Marian relateaza în cartea "Sarbatorile la români" ca în Moldova, Muntenia, Dobrogea si unele parti ale Bucovinei exista obiceiul ca parintii sa lege la 1 martie copiilor lor o moneda de argint sau de aur la gît sau la mîna. Moneda, legata cu un snur rosu, un gaitan din doua fire rasucite din matase rosie sau alba sau mai multe fire de argint si aur se numeste martisor, martigus sau mart. Martisorul era pus la mîinile sau la gîtul copiilor pentru a le purta noroc în cursul anului, pentru a fi sanatosi si curati ca argintul la venirea primaverii si pentru a nu fi scuturati de friguri în timpul verii. În unele zone, copiii purtau martisorul 12 zile la gît, iar apoi îl legau de ramura unui pom tînar. Daca în acel an pomului îi mergea bine însemna ca si copilului îi va merge bine în viata. În alte cazuri, martisorul era pus pe ramurile de porumbar sau paducel în momentul înfloririi lor, copilul urmînd sa fie alb si curat ca florile acestor arbusti.Simion Florea Marian scrie ca martisorul serveste celor ce-l poarta "ca un fel de amuleta", dar cine doreste ca acesta sa aiba efectul dorit "trebuie sa-l poarte cu demnitate".Dupa unele informatii, în vechime, martisorul se confectiona din doua fire rasucite de lîna colorata, alba si neagra sau alba si albastra si era daruit în prima zi din luna lui martie, perioada a echinoctiului de primavara, cînd aparea pe cer Luna Noua. Obiceiul martisorului este de fapt o secventa dintr-un scenariu ritual de înnoire a timpului si anului, primavara, la moartea si renasterea simbolica a Dochiei.Unele traditii spun ca firul martisorului, funie de 365 sau 366 de zile, ar fi fost tors de Baba Dochia, în timp ce urca turma la munte. Asemanator Ursitoarelor care torc firul vietii copilului la nastere, Dochia toarce firul anului primavara, la nasterea timpului calendaristic.Obiectele încarcate cu valente magice erau purtate ca talisman si de alte popoare, mai cu seama în civilizatiile arhaice.În Franta, în unele zone, se credea ca cel mai norocos talisman este laba stînga a unei pisici negre. Si în Germania existau o multime de superstitii legate de obiectele aducatoare de noroc, cel mai socant dintre ele fiind funia spînzuratului, considerata de bun augur pentru cel ce se afla în posesia ei. Panglica rosie, legata la mîna sau la gît, îl ferea pe purtator de deochi iar înfrumusetarea fetei se obtinea prin spalarea cu zapada topita din luna martie.Pentru slavii sudici, aducatoare de noroc erau oasele de animale, mai ales cele de cîine, pisica, liliac sau bufnita. Fetele puneau sub perna sapte bani de argint, apoi faceau trei cruci si îsi aflau norocul în dragoste.Grecii aveau obsesia pietrelor pretioase si semipretioase ca amulete si talismane. Ei erau pastratorii unei întregi stiinte a simbolurilor si valorilor acestora: agata era indicata împotriva întepaturilor de paianjen si scorpion, o pietricica din cuibul rîndunicii vindeca epilepsia, o peruzea era capabila sa potoleasca certurile, cornalina vindeca orice muscatura de animale. Uneori chiar monedele cu chipul lui Alexandru cel Mare, apropiate ca forma de martisoarele noastre, erau purtate ca amulete.